Priveghere arhierească la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași

Data evenimentului: 30 Ianuarie 2014
Publicat
30 Ian 2014

În după-amiaza zilei de 29 ianuarie 2014, în ajunul prăznuirii Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur,  Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat a oficiat slujba de Priveghere, Vecernia cu Litie, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

Numeroși credincioși ieșeni, alături de oficialități județene și locale, au participat miercuri la slujba arhierească de seară de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, săvârșită întru cinstirea ocrotitorilor  acestui sfânt lăcaș.

După slujbă, IPS Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a elogiat personalitatea, viaţa şi activitatea celor trei mari ierarhi ai Bisericii noastre, subliniind că aceștia au avut grijă tot timpul să nu piardă slava cea dumnezeiască: „Într-una din cântările înălțate în această seară, conștiința Bisericii strigă la Dumnezeul cel Viu: «Doamne, ajută-ne să nu pierdem slava ta cea dumnezeiască!». Acesta este gândul pe care Sfinții Trei Ierarhi l-au lăsat contemporanilor lor, dar și tuturor acelora care încearcă, peste timp și peste spațiu, să fie contemporani în duh Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan. Cu o pătrundere reală în adâncime a gândului nostru în teologia și viața celor trei sfinți prăznuiți, vom descoperi că acești mari părinți ai Bisericii noastre n-au avut alt dor, n-au avut alt gând, nu au avut altă stăruință decât să se adâncească în slava cea dumnezeiască, fără de care simțeau că nu trăiesc cu adevărat pe acest pământ, cât și în eternitate”.

„Slava lui Dumnezeu a strălucit cu adevărat în Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, și, citind viața lor, putem mărturisi împreună cu proorocul, mulțumind Celui de Sus, că «minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi». Slava lui Dumnezeu, după cum ne spun Sfinții Părinți, se dobândește ușor de omul care se întoarce cu pocăință  la Hristos. Tâlharului de pe cruce nu i-a trebuit decât o clipă pentru ca, văzându-și adevărata stare lăuntrică, să primească de la Mântuitorul cuvintele «Astăzi vei fi cu mine în Rai», a adăugat în cuvântul rostit și părintele arhimandrit Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”.

Citește alte articole despre: priveghere, IPS Teofan, Vecernie, litie