Şi numai văzându-l pe Sfântul Antonie oamenii beneficiau de puterea ce ieşea din el ca din Hristos.
Studiind tematica diversă cuprinsă în aceste „cuvinte duhovniceşti", Lucien Regnault remarca o tăcere a apoftegmelor prin care bătrânii asceţi egipteni vorbeau mai mult decât prin cuvintele ce ne-au rămas de la ei. Tăcerea grăitoare este spiritul care se revelează dincolo de sunetul cuvântului. Avva Pimen spunea despre Avva Nisetro: Ca şarpele de aramă făcut de Moise pentru a vindeca poporul aşa era Bătrânul: avea toată virtutea şi fără să spună nimic vindeca pe toată lumea. Avva Pamvo răspundea ucenicilor săi surprinşi de tăcerea păstrată de Bătrân în timpul vizitei arhiepiscopului Teofil al Alexandriei: Dacă nu se foloseşte de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească. Sfântul Antonie producea o impresie extraordinară asupra tuturor celor ce se apropiau de el: Şi numai văzându-l, spune biograful său, oamenii beneficiau de puterea ce ieşea din el ca din Hristos (Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, p. 307).
(Arhim. Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 18-19)
(sursa: doxologia.ro)