Noul stareț al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, hirotesit duhovnic

Publicat
29 Apr 2021

În dimineața zilei de marți, 27 aprilie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. La finalul slujbei, noul stareț al așezământului monahal, ieromonahul Elisei Nedescu, a fost hirotesit duhovnic.

Marți, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a reîntors pentru câteva ceasuri în locul unde a fost, din anul 2001, egumen și apoi stareț - Mănăstirea„Sfinții Trei Ierarhi”.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite în locașul de cult, după care l-a hirotesit întru duhovnic pe ieromonahul Elisei Nedescu, noul stareț al așezământului monahal.

„Mă bucur că ne reîntâlnim în oștea Mănăstirii «Sfinții Trei Ierarhi», unde de fiecare dată revin acasă. Revin în obștea în care am fost atâția ani, revin împreună cu dumneavoastră, credincioșii, cu care am fost atâta timp în rugăciune. Mă bucur că suntem și acum împreună și că ne purtăm unii pe alții în rugăciune, astfel încât ceea ce Dumnezeu a binecuvântat a se întâlni să rămână în continuare în aceeași adâncime a credinței și a dragostei”, a subliniat PS Părinte Nichifor la finalul cuvântului de învățătură.

Amintim faptul că părintele ieromonahul Elisei Nedescu, a fost hirotesit și instalat în demnitatea de stareț al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași în data de 20 aprilie a.c. de Înaltprea­sfințitul Părinte Teofan, Arhi­episcopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în prezenţa Prea­sfin­țitului Părinte Nichifor Botoșă­neanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și a obștii.

Articol preluat de pe doxologia.ro.