Dragostea şi rugăciunea părintelui îl ocrotesc pe ucenic precum un scut în luptele nevăzute

Publicat
4 Iul 2016

Păzirea cuvântului primit însemna pentru ucenic menţinerea legăturii şi adâncirea acesteea.

De aceea, nu numai cuvântul primit, ci însăşi legătura cu Avva era importantă pentru ucenic. Ea exprima nădejdea că dragostea şi rugăciunea părintelui îl ocrotesc precum un scut în luptele nevăzute.

Păzirea cuvântului primit însemna pentru ucenic menţinerea legăturii şi adâncirea acesteia. Invers, nelucrarea lui, amânarea, îndoiala deveneau mai păgubitoare chiar decât a nu fi cunoscut cuvântul acela. Se spune că, într-o zi, un frate a cerut unui Bătrân un al doilea cuvânt, puţin după ce l-a primit pe cel dintâi. Bătrânul l-a întrebat: „L-ai împlinit pe cel dintâi?". „Nu încă", fu răspunsul. „Şi atunci de ce mai ceri altul?"

Despre un frate căruia nu-i dăduse cuvântul de folos cerut, părintele a lămurit ucenicilor săi: „Negustor de cuvinte era el, căci lua de la mine şi ducea la altul fără să facă ceva".

Cuvântul ţinut în expectativă, primit cu răceală sau chiar fără hotărârea de a-l împlini, era pentru cel care îl căuta nu doar nefolositor, ci chiar periculos, întrucât, fiind leac vindecător, neîmplinirea lui însemna îngăduinţa şi obişnuirea cu boala, adâncirea în nepăsare. În refuzul Părinţilor de a da cuvânt în asemenea situaţii este subînţeles un semnal de alarmă: „Trezeşte-te!", precum cuvântul Scripturii: „Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine!".

Paradoxal, iubitori de tăcere şi propovăduitori ai înţelepciunii tăcerii, sensibili însă la orice nelinişte, la orice căutare, părinţii vorbesc cu bucurie atunci când li se cere. Cuvânt cu putere multă iese adeseori în întâmpinarea ucenicului spre ocrotirea şi întărirea acestuia.

(Arhim. Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 19-20)

(sursa: doxologia.ro)

 

Citește alte articole despre: dragoste, rugaciune, duhovnic