Avva - Părintele Duhovnicesc

Publicat

„Avva” nu este impus de alţii, nici nu se anunţă pe sine pregătit spre a îndruma şi sprijini duhovniceşte pe cei ce îşi caută povăţuitorul. Lucrurile stau mai degrabă invers: fără nici o iniţiativă a sa, oamenii vin să-i ceară sfatul sau să trăiască în preajma lui.

Dacă primii monahi plecaţi în deşert au rămas aproape necunoscuţi, împlinindu-şi astfel dorinţa de a realiza, într-o desăvârsită retragere, neştiuţi de nimeni, lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos, odată cu sporirea numărului celor retraşi apar în mod firesc călăuzitorii pe acest urcuş plin de pericole şi de taine: Părinţii Duhovniceşti, Bătrânii, Avvii cum sunt numiţi în Pateric. În jurul lor s-au grupat primii ucenici, atraşi fiind de pilda vieţii lor, acestora urmându-le din ce în ce mai mulţi. Astfel s-au format cunoscutele centre monastice de care vorbeşte Patericul: Nitria, Kellia, Sketis.

Pe măsură ce viața comunitară în aceste cetăţi duhovniceşti se închega, rolul avvei creştea devenind povăţuitorul şi, adeseori, organizatorul întregii vieţi a comunităţii. Vedem astfel că Avva Ammon impusese prin autoritatea sa o organizare cvasimilitară, fiind considerat un precursor al monahismului cenobitic. Noi avva, formaţi ei înşişi sub povăţuirea atentă a unui Bătrân, aveau să întărească viața duhovnicească a locului.

Aşadar, „avva” se distinge în primul rând prin autoritate: a cuvântului şi a exemplului personal. Avva era recunoscut prin aceea că era „un om al păcii, eliberat de patimi", cei ce-l urmau ei înşişi se doreau a fi asemenea lui.

Astfel, avva nu este impus de alţii, nici nu se anunţă pe sine pregătit spre a îndruma şi sprijini duhovniceşte pe cei ce îşi caută povăţuitorul. Lucrurile stau mai degrabă invers: fără nici o iniţiativă a sa, oamenii vin să-i ceară sfatul sau să trăiască în preajma lui. Aşa îl impune viaţa şi viaţa creează tradiţie.

(Arhimandrit Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 59-60)

(sursa: doxologia.ro)

 

Citește alte articole despre: