Prima mare restaurare a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași

Publicat
28 Ian 2014

Cunoașterea trecutului ne dă putința să înțelegem mai deplin prezentul și ne oferă perspective  mai clare pentru timpurile ce vor urma. De aceea, cred că e binevenită, din când în când, o scurtă lecție de istorie, astăzi - despre un lăcaș de închinăciune pe lângă care cei mai mulți dintre noi trecem zilnic și ai cărui ocrotitori, cei Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur vor fi prăznuiți curând.  

„Monumentele - martorii cei mai elocvenți și mai veridici ai geniului națiunilor”

Ne întoarcem în timp, până în 1827.  Starea critică în care se afla biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, mai ales după incendiul din acel an, a început să îngrijoreze serios pe ieșeni. Însă nu s-a putut interveni pentru restaurarea ei decât după secularizare. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice l-a propus pe arhitectul francez Lecomte du Noüy, care conducea lucrările de restaurare la biserica Mănăstirii din Curtea de Argeș, să restaureze și această biserică. Lucrările s-au desfășurat între 1882 – 1904 și au costat 1 910 000 de lei.

Când a văzut-o, Lecomte a însemnat undeva următoarele: „Din punct de vedere arhitectural, biserica „Trei Ierarhi” este incontestabil unul dintre cele mai interesante și curioase edificii religioase cunoscute în Europa. Monumentele – cu drept cuvânt – sunt considerate  de către savanți și istorici ca martorii cei mai elocvenți și mai veridici ai vieții popoarelor și ai geniului națiunilor. (...) S-ar crede că ilustrul voievod Vasile Lupu și-ar fi luat ca sarcină să înzestreze Moldova cu o bijuterie arhitecturală cel puțin egală în bogăție cu aceea a Bisericii de la Curtea de Argeș, acest giuvaer atât de scump lui Neagoe-Vodă. Mănăstirea „Trei Ierarhi” este un pios omagiu ce se aduce Creatorului Divin.”

Ceea ce a făcut Lecomte la „Trei Ierarhi” a fost mai mult o refacere decât o restaurare

Arhitectul Lecomte a adus monumentului însemnate modificări. Dintre acestea semnalăm coborârea la nivelul acoperișului a cupoletelor de pe pridvor, abside și altar, pentru a scoate în evidență bazele pătrate și stelate ale turlelor, precum și înălțarea turlelor cu un rând de firide mici, ornate, și cu o cornișă. În plus, același arhitect a modificat și acoperișul turlelor, care era similar cu al celor de la biserica Mănăstirii Cetățuia din Iași.

Diaconul Nicolae Popescu – Făurel menționează în teza sa de licență intitulată „Biserica Trei Ierarhi  din Iași” faptul că „pictura interioară a bisericii este restaurată din nou, în stil bizantin, iar aurul este răspândit cu multă bogăție; căci atât frescele pe unde nu sunt figuri, cât și draperiile figurilor, dar și toate ornamentele sunt poleite cu aur.” Tot în această lucrare este menționat și faptul că ceea ce a făcut Lecomte la „Trei Ierarhi” e mai mult o refacere decât o restaurare, deosebind cei doi termeni. A restaura înseamnă a menține un lucru așa cum a fost el de la început, cu oarecare reparații; iar refacerea înseamnă a înlocui unele părți cu altele făcute din nou.

După cum reiese din inscripția care comemorează refacerea acestei biserici, aflăm că locașul a fost resfințit pe 3 octombrie 1904 de Mitropolitul Moldovei și Sucevei de atunci -  Partenie Clinceni, în prezența Regelui Carol I și a soției sale, Regina Elisabeta.

Inelele doamnei Tudosca și ale fiului ei Ioan, recuperate din molozul dus pe malul Bahluiului

În anul 1893, a fost dărâmată Sala Gotică pe care Lecomte du Noüy a început s-o restaureze, folosind elemente  arhitecturale vechi și altele neogotice, proprii sec. al XIX-lea. Însă lucrările au fost curând întrerupte. Incendiul din iarna anului 1917 a distrus schelăria și o parte din ziduri, după care a fost lăsată în părăsire. Abia în anul 1958 au fost reluate lucrările de restaurare, care s-au încheiat în 1960.

În afară de biserică și Sala Gotică, astăzi se mai păstrează aici o mică clădire cu un etaj, ridicată în sec. al XIX-lea. În această casă au locuit, printre alții, și foști profesori ai școlii de la „Trei Ierarhi”, ca Gheorghe Asachi și Mihai Eminescu.

Din cauza lipsei de grijă a călugărilor greci care au administrat mănăstirea începând din anul 1646, dar și din cauza neglijenței și dezinteresului ale celor care au condus lucrările de restaurare dintre anii 1882-1904, s-au înlăturat și aruncat fără discernământ vechile lespezi funerare, probabil crăpate, precum și resturile de îmbrăcăminte, obiecte funerare și oseminte aflate în mormintele membrilor familiei lui Vasile Lupu. Dintre obiectele care se aflau în mormintele acestora s-au găsit și recuperat ulterior, din molozul dus pe malul Bahluiului, doar inelele doamnei Tudosca și ale fiului ei Ioan.

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” rămâne, în felul ei, un LETOPISEȚ

Deși Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” a trecut prin perioade dificile de-a lungul veacurilor, ceea ce vremea rea și elementele nimicitoare au stricat, oamenii cei buni au avut grijă să îndrepte la timp.  Pentru că, așa cum afirma Regele Carol I, „popoarele care îngrijesc monumentele lor se ridică pe ele însele, căci pretutindeni, monumentele sunt povestirea vie a istoriei, oglinda trecutului, semnele adevărate pentru generațiile viitoare”.

Dată fiind însemnătatea ei istorică și mai ales prețul ei artistic, biserica lui Vasile Lupu a dăinuit până în zilele noastre, când a fost restaurată, spre a rămâne moștenire  generațiilor din veacurile viitoare. „Singura mărturie a măririlor voievodale din curtea de la Iași, din cel de-al doilea pătrar al veacului al XVII-lea, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” rămâne, în felul ei, un LETOPISEȚ. Dacă această biserică  mai are ceva de spus contemporanilor noștri, limbajul pietrelor sale, intrate deja în faimă și în legendă, va fi desigur cel al reconfirmării unui chip anume de universalitate românească”, concluzionează R. Theodorescu în lucrarea sa, „Piatra Trei Ierarhilor”.

(sursa: doxologia.ro)

Citește alte articole despre: istorie, Vasile Lupu, restaurare, manastire