Aprofundarea matricei culturale şi filosofice în care a apărut şi s-a intensificat creştinismul în primul mileniu este absolut necesară pentru a trasa specificitatea religiei creştine. A capta un astfel de obiectiv în cadrele unei cercetări doctorale, precum cea întreprinsă de dl. Daniel Jugrin, înseamnă a clarifica raportul fertil dintre teologie şi filosofie în epoca creştină, a contura un model pentru dialogul prezent şi cel viitor dintre teologi şi filosofi şi a da seama de calitatea pluridisciplinară a unei asemenea intenţii.
Aprofundarea matricei culturale şi filosofice în care a apărut şi s-a intensificat creştinismul în primul mileniu este absolut necesară pentru a trasa specificitatea religiei creştine. A capta un astfel de obiectiv în cadrele unei cercetări doctorale, precum cea întreprinsă de dl. Daniel Jugrin, înseamnă a clarifica raportul fertil dintre teologie şi filosofie în epoca creştină, a contura un model pentru dialogul prezent şi cel viitor dintre teologi şi filosofi şi a da seama de calitatea pluridisciplinară a unei asemenea intenţii.
Istoria şi filosofia religiilor şi domeniul mai larg al Teologiei Fundamentale pot aplica în totalitate rezultatele demersului de faţă, deoarece toate disciplinele de Teologie Sistematică înregistrează un fond considerabil de concepte filosofice. Problema influenţelor filosofiei neoplatonice asupra teologiei bizantine a reprezentat o preocupare constantă a teologilor dogmatişti, care au făcut efortul de a discerne perimetrul precis al acestora. Mai mult, ei au încercat să determine în ce măsură acestea s-au extins asupra formei de expunere şi metodei de cercetare teologice, şi dacă ele au afectat conţinutul dogmelor. Cu o problemă similară s-a confruntat şi o altă ramură a Teologiei Sistematice, Spiritualitatea Ortodoxă, unii cercetători opinând că ea datorează foarte mult – în special la nivelul limbajului – curentelor de factură neoplatonică.
Iată de ce examinarea minuţioasă a unei tematici atât de complexe, ca cea a „teologiei negative” în spaţiul grec şi în cel creştin, precum şi a dezvoltărilor ei ulterioare, aduce prezentului multiple aprofundări teologice. Astfel, pe baza unui plan meticulos construit, autorul a configurat principalele coordonate ale morfologiei „negaţiei”, începând cu Antichitatea greacă şi până în zilele noastre, având ca preocupare centrală neoplatonismul şi Corpusul Dionisian. Apelând la contribuţiilor unor specialişti de renume la nivel internaţional, el s-a plasat în mod creator în raport cu aceştia şi a interpretat pertinent interferenţele filosofiilor antice cu gnoseologia creştină, care nu au fost de natură să altereze conţinutul revelat al învăţăturii de credinţă a Bisericii.
Demonstrând o bună orientare în aria investigată, autorul a întrebuinţat în mod judicios în procesul cercetării ştiinţifice metoda analitică şi pe cea sintetică. Stilul în care a fost elaborată lucrarea este unul clar şi coerent, ilustrând experienţă pe terenul cercetării teologice şi maturitate în gândirea teologică. Autorul dovedeşte, de asemenea, solide cunoştinţe de specialitate, talent şi pasiune pentru tipul de analiză speculativă şi capacitatea de a sintetiza informaţiile, calităţi reflectate şi în secţiunea de concluzii a tezei. Bibliografia consultată în susţinerea propriilor analize este consistentă, de strictă specialitate şi actualitate, fapt ce conferă valoare şi credibilitate maximă cercetării efectuate.
Prin studiul său, autorul a nuanţat apropierile formale, dar şi diferenţele de fond dintre creştinism şi neoplatonism, contribuţie ce vine să suplinească anumite lacune din literatura teologică de specialitate din ţara noastră şi să deschidă noi orizonturi dialogului interdisciplinar.
Prof. univ. dr. pr. Nicolae ACHIMESCU