Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”din Iași - mărturii ale închinătorilor din trecut și de astăzi

Publicat
29 Ian 2014

O rugăciune  sculptată în piatră, au numit-o unii;capodoperă universală, i-au spus alții. O rugă a evlaviei ortodoxe, sanctuar al demnității sufletului românesc, poartă a cerului, loc de înălțare și înnoire duhovnicească – sunt tot atâtea sinonime ale ctitoriei domnitorului Vasile Lupu. Însă, să nu uităm că izvorul ce dă adevărata strălucire acestei frumuseți și unicități este slujirea lui Dumnezeu prin dragostea și ascultarea monahilor - o obște care face cinste celor Trei Sfinți Ierarhi, toți trei mari învățați ai Creștinătății.

„Nu este nici cât un deget care să nu fie acoperit cu sculpturi”

Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, construită către mijlocul sec. al XVII-lea, când orașul nu depășea, ca limită nordică, actuala Piață a Unirii, la nord-est Mănăstirea Golia, iar la sud – malul Bahluiului, a uimit și continuă să-i uimească pe închinătorii care îi trec pragul.

Călătorii pe meleagurile românești, care în peregrinările lor admiraseră nu puține opere de vază ale artei din Europa, dar și din Răsăritul creștin sau musulman, foarte cultivați și informați, puteau constata chibzuința de gospodari a unor voievozi români.

Sirianul Paul din Alep, diacon patriarhal, trecea în 1653 prin Iași. Iată mărturia lui, notată de R.Theodorescu în lucrarea „Piatra Trei Ierarhilor”: „Această mănăstire este unică și prea frumoasă; seamănă cu o cetate și este înconjurată cu ziduri de piatră. Sfânta biserică se află în mijlocul mănăstirii; ea este clădită în întregime din piatră  fățuită, iar pe dinafară este sculptată cu o măiestrie artistică ce uimește mintea privitorului. Nu este nici cât un deget care să nu fie acoperit cu sculpturi; și sub streașină, cornișele de piatră neagră sunt de asemenea sculptate... Pe celelalte ziduri sunt picturi reprezentând toată suflarea și toate vietățile din lumea întreagă, de la om până la animale domestice, fiare, păsări, copaci, toate plantele. Intrarea în ea este prin două uși, după obiceiul bisericilor lor.

„Și ea, Sfânta Parascheva, este par’ar fi în viață”

Paul de Alep descrie amănunțit atât interiorul bisericii și al curții, cât și întâlnirea cu Sfânta Parascheva: „Șfeșnicele sale de argint, vălurile sale, brodate toate cu aur și mărgăritare, veșmintele, patrafirele, stiharele și toate vasele sale sunt neprețuite. Pardoseala, atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară, la fel ca în întreaga clădire a acestei mănăstiri, în chiliile și odăile sale, este de marmură albă și neagră. Deasupra porții e un turn pentru clopote și pentru ceasornicul orașului, care e de fier și cu roate mari. Clopotele sunt atârnate deasupra pe grinzi de lemn. Mașinăria ceasului umple o jumătate de odaie.

În zidul dinspre sud este o cupolă mare, ai cărei stâlpi de marmură albă sunt minunat sculptați; te sui pe trepte, asemenea, de marmură albă, și în mijlocul ei stă un sicriu, pe dinafară și pe dinăuntru căptușit cu roșu și bătut cu cuie de argint. Ne-am închinat și am primit binecuvântarea de la moaștele Sfintei Paracheva bulgărești celei noi, pe care Beiul (domnitorul) o aduse din Constantinopole, de la biserica patriarhală , de la cămara Sfinților. Și ea (Sfânta Parascheva) este par’ar fi în viață, învelită în mătase și alte de felul acesta. Deasupra ei atârnă candele de argint și de aur, ce ard ziua și noaptea. Pe zidul boltei e zugrăvită munca ei, și cum s-a pristăvit (a murit) și cum au adus-o turcii până acolo (la Iași), un lucru minunat; căci când au adus-o episcopii, a fost cu dânșii și un capugi-bașa, pentru ca să mărească fala și să devie mai strălucită prin aceasta. 

„Biserica este un monument prea curios pentru ca un călător s-o poată uita”

Toată lumea spune într-un glas că nici în Moldova, nici în Țara Românească și nici la cazaci nu este vreo biserică comparabilă cu aceasta, nici prin podoabe, nici prin frumusețe, căci ea minunează mintea celor ce o vizitează. Să o ție Dumnezeu în vecii vecilor. Amin”, așa își încheie însemnările diaconul patriarhal Paul de Alep.

Impresiile prelatului ortodox sunt completate și prelungite de închinătorul lui Alah, Evlia Celeb: „Biserica nu poate fi descrisă nici cu graiul, nici cu pana. (...) Pe pietrele fățuite ale pereților exteriori se află, ca podoabe, figuri și înflorituri, îndeosebi înfloriturile de pe piatră sunt astfel încadrate în ornamente săpate cu discuri de soare, cu împletituri de linii, cu dantele de piatră și cu inscripții ornate, încât cel care le privește rămâne uimit de felul cum meșterul sculptor  a cioplit marmura cu dalta sa. Nu am mai văzut în nici o țară astfel de opere de pictură cu miniaturi executate cu atâta farmec, cum sunt cele care se află pe bolțile și pe cupolele acestei mănăstiri. Asemenea zugrăveli împodobite numai la Atena, orașul filosofilor și bărbaților de stat, în templul divinului Platon, dacă se mai găsesc. Pentru ridicarea acestei biserici s-au cheltuit zece tezaure egiptene.”

La 26 iunie 1711, țarul Petru I al Rusiei, aflându-se la Iași cu prilejul vizitei în Moldova și informat fiind de frumusețea bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, a mers singur pe jos, ca s-o vadă.

„Bucuria primită aici îmi încarcă forțele până vin în următoarea duminică”

Un alt călător rus, Anatolie Demidov, care a trecut prin Iași în 1837, a scris că biserica „Trei Ierarhi” era „un monument foarte curios pentru ca un călător s-o poată uita și că suprafața întregului edificiu era acoperită cu arabescuri de o admirabilă varietate, sculptate în relief pe fiecare rând de piatră”. Când a văzut-o el, biserica suferise de pe urma a trei incendii, a unui jaf tătăresc, dar mai ales din cauza cutremurului din 1802.

Astăzi, în 2014, i-am întâlnit pe Petrică Florea și pe Andreea Stoian, care ne-au povestit cum a ajuns ei aici:

 „Eram în anul I de facultate, venit din apropierea orașului Târgu-Neamț. Provin dintr-o familie credincioasă, bunicii mei locuiesc în satul Mănăstirea Agapia, am un unchi preot, frați și surori care au terminat licee teologice. Întrucât știam că orașul Iași are multe biserici și mănăstiri, mi-a fost greu să aleg unde anume să merg la slujbă. M-am decis să vin la <<Sfinții Trei Ierarhi>>. De ce aici? Pentru că e liniște și te poți concentra astfel în întâlnirea cu Dumnezeu. Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce simți atunci când participi la o Sfântă Liturghie, este ceva diferit față de alte locuri. Un motiv în plus este și glasul corului din strană și blândețea preoților din timpul slujbelor și a predicilor acestora rostite cu multă întelepciune. În plus, curtea mănăstirii îmi aduce aminte de locurile din copilărie (am copilărit o perioadă la Mănăstirea Agapia și mai păstrez și acum relațiile cu acele locuri).

Nu cred că știu foarte multe despre istoria acestei mănăstiri, dar important e ceea ce simt și harul pe care-l primesc în interiorul ei. Ea înseamnă mult pentru mine, iar  bucuria primită aici îmi încarcă forțele până vin în următoarea duminică. Recomand tuturor să frecventeze ,<<buchetul>> slujbelor din această mănăstire”, a spus Petrică Florea.

Andreea Stoian, studentă la Litere: „Când am ajuns prima dată la Trei Ierarhi, ningea și era iarnă, ca și acum. Pășeam cu multă curiozitate și sfială pe aleea la capătul căreia se înălța bustul poetului Mihai Eminescu. Auzisem că a stat și dânsul o perioadă aici. Peste câteva clipe avea să se împlinească ceea ce spunea scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu: ‹‹ca să ajungi în cer, trebuie să deschizi ușa unei biserici››. Cu adevărat am simțit acest lucru chiar de prima dată când am deschis ușa bisericii acestei mănăstiri și de atunci revin cu același dor și dragoste crescândă, ori de câte ori am prilejul. Aici m-am regăsit pe mine; aici am plâns și m-am bucurat la Privegherile de sâmbătă seara. Aici m-am apropiat mai mult de cei Trei Sfinți Ierarhi, de acești luminători ai Ortodoxiei,  aici am cunoscut oameni care sunt foarte aproape de Dumnezeu și care trăiesc o bucurie autentică, dar a căror taină puțini o pricep”.  

Citește alte articole despre: monument, bucurii, marturii, slujbe, broderii de piatra