„Dacă stai prea mult și la lucruri duhovnicești pe calculator și pe internet, s-ar putea să nu te mai poți ruga cum o făceai înainte. Foarte multă informație te risipește și foarte multă informație poartă acest duh lumesc de care am vorbit noi ca prim dușman – și al monahului, și al creștinului, deopotrivă”, consideră ierodiaconul Alexandru de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.
În Sfântul Munte ați întâlnit oameni care erau în rugăciune și în nevoință și care cunoșteau profunzimea și durerile lumii, nefiind conectați la informație. Oare noi nu ne obosim prea mult cu atâta informație, chiar și informație duhovnicească? Într-o librărie fiind, îmi spuneam: câte cărți bune avem la îndemână! Pe unele le citim, dar nu avem puterea să le împlinim, să ne ridicăm la măsura celor citite.
Mai presus de lectură este rugăciunea. În lectură afli despre Dumnezeu, în rugăciune vorbești, te întâlnești și te unești cu Dumnezeu. Bineînțeles că nu suntem noi așa de pregătiți să ne rugăm neîncetat, cum ar trebui. Și ne folosim de lectură, pentru că, după aceea, iarăși revii la rugăciune cu o mai mare forță. Același duh se găsește și în întâlnirea cu Dumnezeu, care-i prin rugăciune, și în cărțile duhovnicești, scrise tot de oameni ai Duhului. Încât poate să fie o rugăciune și lectura aceea.
Dar, într-adevăr, foarte multă informație te risipește și foarte multă informație poartă acest duh lumesc de care am vorbit noi ca prim dușman – și al monahului, și al creștinului, deopotrivă. Acest duh presupune să consideri normal a fi delăsător în cele duhovnicești, să consideri normal a-ți neglija rânduiala și atenția la rugăciune, a fi indiferent față de ceea ce se petrece astăzi în lume, adică a face concesii cu păcatul, zicând: „Nu-i chiar așa de mare” și, totodată, să trăiești risipit, să nu te poți aduna în rugăciune și să te justifici: „Ei, doar nu sunt printre cei aleși. Sunt și eu mai mic și Dumnezeu Se mulțumește cu atâta. Slavă Domnului că nu fac ca cei mai răi, că nu am omorât pe nimeni, n-am dat în cap la nimeni”. Mai zic și tinerii: „Doar ne simțim și noi bine, n-am făcut rău nimănui”, dar trădează iubirea lui Hristos.
„Mijloacele tehnologice obosesc foarte mult sistemul nervos”
Este o problemă cu informația prea multă, fiindcă te seduce și îți risipește timpul și energia. Prea puțin se cunoaște că mijloacele acestea tehnologice obosesc foarte mult sistemul nervos și ochii și îți dau odihna peste cap, încât dacă stai prea mult și la lucruri duhovnicești pe calculator și pe internet, s-ar putea să nu te mai poți ruga cum o făceai înainte. Și trebuie mare atenție și din punctul acesta de vedere. Oricum, cei care lucrează, au un serviciu, au și o răsplată pentru că promovează cuvântul lui Dumnezeu acolo unde le este mai ușor și oamenilor să ajungă – pe calea aceasta a mass-media.
E adevărat. Poate îl promovează, dar nu știu cât îl lucrează.
Dacă nu-l lucrează, n-are impact mesajul. Dacă nu-l lucrează, citești tone de informație și nu prea te schimbă cu nimic. După cum un predicator, dacă nu luptă pentru fiecare cuvânt, nu are o trăire autentică, nu poate schimba inimile credincioșilor, care poate apreciază stilul oratoric sau eleganța retorică. E o predică frumoasă, dar neziditoare. Așa e și cu informația aceasta. Poate e și-o ispită, ca să fie atât de multe și să nu mai alegi niciuna, să treacă pe lângă tine.