În această dimineață, 13 aprilie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. Potrivit indicațiilor liturgice și tipiconale speciale din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost unită cu Vecernia, iar în cadrul slujbei a fost pregătită Sfânta Împărtășanie pentru cazurile speciale, care se va păstra pe durata întregului an în Sfântul Chivot.
În această perioadă deosebită, dedicată comemorării Sfintelor Pătimiri, Biserica a rânduit ca întreaga slujire liturgică să se concentreze pe anumite momente și semnificații care ne aduc aminte de clipele care au avut loc înaintea Jertfei de pe Cruce și Învierii Mântuitorului Hristos. În Joia dinaintea Răstignirii, Sinaxarul ne arată că sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.
Astăzi, în biserici s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. În cadrul slujbei s-a scos un Sfânt Agneț special pentru copiii nou-botezați, precum și pentru bătrânii sau bolnavii aflați în primejdie de moarte. După indicațiile oferite de Liturghier, acest Sfânt Agneț, îmbibat cu Sfântul Sânge, se păstrează pe Sfânta Masă până în dimineața zilei de marți din Săptămâna Luminată, când se usucă, se sfărâmă și se păstrează în Sfântul Chivot.
La Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, după ce credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic au primit din mâna ierarhului Sfintele Taine, Preasfinția Sa a afirmat în cuvântul de învățătură că Dumnezeu îl îndeamnă pe om să trăiască în sfințenie:
Legământul cu Domnul nu este doar un legământ prin care mărturisim credința în El, dreapta credință. Tot cuvântul Lui și toată Legea lui Dumnezeu devine lucrătoare întru noi și trăim atenți. A fi creștini, a fi părtași ai legământului, a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului înseamnă nu doar a ne bucura, nu doar a mărturisi pe Domnul, nu doar a fi martori ai Învierii prin credința noastră, ci și prin faptele noastre. Sfântul Apostol Iacov afirma: «Credința fără de fapte, moartă este» (Iacov 2, 26). Ori de câte ori păcătuim cu nepăsare, cu abuz, cu nesimțire și cu lenevire, de atâtea ori de fapt prihănim Legea Domnului. În psalmi vedem că Domnul îi mustră pe cei care trăiau așa: «Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta? Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai» (Ps. 49, 17-19). Dumnezeu tace adeseori la păcatele noastre, la greșelile noastre. Pentru cei care am încheiat legământ cu El, Dumnezeu însuși leagă acest legământ că ne va fi nouă mântuitor, sfințitor, ne va da puterea Lui să trecem prin toată criza și prigoana lumii, dar apasă peste noi și o răspundere, a trăi în sfințenie.
Autor: Flavius Popa
Articol preluat de pe doxologia.ro.
Vă invităm să accesați și:
(Foto) Sfânta Liturghie din Joia Mare la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”
(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Ne împărtășim ca să fim martori ai Învierii Domnului”