Sirianul Paul de Alep, diacon patriarhal, în călătoriile sale prin Moldova, referindu-se la pereții exteriori ai bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” mărturisea: „nu este nici cât un deget care să nu fie acoperit cu sculpturi”. Pietrăria ce îmbracă biserica este unică în lume prin varietatea combinațiilor, constituindu-se într-o bijuterie arhitecturală. Doamna inginer Dalvina Luculescu, specialist recunoscut în conservare și restaurare piatră ne-a vorbit despre caracteristicile restaurării pietrei, dezvăluindu-ne și unele amănunte mai puțin cunoscute despre piatra folosită inițial și despre restaurarea condusă de arhitectul Lecomte de Noüy.
În ce au constat și cum au decurs lucrările de restaurare a pietrăriei ce îmbracă biserica „Sfinții Trei Ierarhi”din Iași?
Lucrările de restaurare de la biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” au început cu mult timp în urmă. Proiectul, destul de complex, a fost realizat în 1993 de prof. univ. arh. Alexievici Ovidiu care s-a ocupat de tot ceea ce a însemnat restaurarea bisericii, având ca subproiectanți de specialitate pentru domeniile de referință. Eu m-am ocupat de restaurarea pietrei.
Chiar dacă biserica este din piatră, refacerea ei nu a însemnat doar restaurea și conservarea pietrei. S-au realizat mai întâi lucrări de consolidare a structurii, lucrări de arhitectură, apoi a fost piatra și ulterior urmează restul amenajărilor exterioare, picturii interioare și instalațiilor.
Pietrăria Trei Ierarhilor este o bijuterie unică în România, de altminteri, chiar și în Balcani. Pentru Vasile Lupu, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” a fost precum Palatul Versailles pentru Ludovic al XIV-lea. A dorit să pună în ea tot ce era mai de preț din ceea ce cunoștea el, din Orient până-n Occident și din nord până în sud. Când auzea că sunt meșteri buni peste mări și țări, îi chema, îi lua de la curțile unde lucrau, (pe vremea aceea așa era) și plătea pentru ei sume mari, numai să vină să lucreze. A adus piatra de la 700 de km, de la Albești.
Calcar de Albești, transportat de la 700 de kilometri
Personal, pentru a putea începe restaurarea, am consultat rapoartele de la trei institute de cercetare care confirmau că aici e calcar de Albești. Pe moment am refuzat să le cred. Mi se părea o nebunie să cari piatră de la 700 de kilometri într-o vreme în care transportul era atât de dificil, în loc să o iei de aici de la Grajduri, de la 4 km. A trebuit să mă consult cu o celebritate în domeniul epocii lui Vasile Lupu care să-mi confirme că într-adevăr era „megaloman”. Fiindcă el a auzit că la Albești este un calcar minunat, și-a propus să-l aducă pe acela, cu toată cheltuiala și osteneala de cuviință. A clădit o biserică extrem de mândră, pe care a înzestrat-o până la ultimul odor, fie făcute de el și familia lui, fie cumpărate. Vasile Lupu n-a precupețit nimic și a încununat această operă cu odorul de mult preț: moaștele Sfintei Parascheva, care, în sec. al XIX-lea au fost mutate la Mitropolie (în Biserica Sf. Gheorghe).
Nici piatra nu este atât de rezistentă pe cât i se cere
Însă pe parcursul a 300 de ani, biserica a trecut prin cutremure, incendii; chiar și trecerea pur și simplu a timpului a dus-o la o degradare. Nici piatra nu este atât de rezistentă pe cât i se cere.
Și s-a hotărât restaurarea ei, fiind adus Lecomte du Noüy, un arhitect celebru la vremea aceea în Europa, dar nu mai puțin controversat. Și nu e singura lui lucrare. Biserica de la Curtea de Argeș e de asemenea restaurată de el în secolul al XIX-lea. Lecompte du Noüy era un arhitect cam radical și costisitor. A venit, a văzut, a schimbat, nu numai biserica, ci și incinta și altele. Într-un final, așa cum am constatat noi, a dus o restaurare care a schimbat destul de mult aspectul bisericii, iar din cercetările pe care noi le-am realizat inițial în vederea restaurarii, am constatat că, de fapt, lucrările făcute n-au fost toate chiar onorabile. S-ar părea că, la un moment dat a obosit, a terminat banii, n-a mai avut cu cine lucra; cert este că a făcut o mulțime de rabaturi de la linia firească a restaurării. Însă, a și înlocuit multă piatră. Nu se mai punea problema să aducă de la Albești, a mers și a adus gresie de prin Basarabia și a mai luat și de acolo niște piatră. Cam asta este ceea ce s-a făcut până la 1900.
Câteva lucrări au fost reluate pe parcursul restaurării
Pe vremea când făceam istoria la școală, generația mea a învățat o legendă despre perioda lui Vasile Lupu. Se spunea Vasile Lupu ar fi îmbrăcat în aur pereții exteriori ai bisericii de la Trei Ierarhi. O vreme s-a crezut și nu s-a crezut, s-a predat la școală și nu s-a mai predat, fiecare a rămas cu ideea lui. Până într-o zi, în 2008, când la curățarea turlelor, cu care s-a început, s-au găsit resturile de aur pe ea. Deci a fost!
În 2008 s-au terminat turlele, în 2009 s-a început restaurarea navei.
Finanțarea a fost potrivită ca sumă generală, dar, ca de obicei, banii dați cu țârâita. Și atunci am fost siliți de câteva ori să reluăm unele lucrări.
Ca lucrări executate, putem menționa în primul rând o curățare, un tratament împotriva atacurilor biologice, la care s-a mai revenit încă de două ori de-a lungul timpului, apoi au fost niște consolidări, de suprafețe sau a diferitelor piese în relief. Au fost necesare mai multe taselări din cauza atâtui timp în care a stat schela pe biserică. (n.r.taselările sunt operații prin care bucăți de piatră sunt tăiate și înlcuite; bucata de piatră se cheamă tasel)
Unul din principiile restaurării este să fie reversibilă
Problemele n-ar fi fost referitoare la sculptură, cât au fost foarte mult la piatra de care trebuia făcut rost, pentru că noi nu voiam să folosim ideile lui Lecomte, să facem aici un amestec de piatră de care să nu se mai poată ține cont la o nouă restaurare. Unul din principiile restaurării este să fie reversibilă.
Fiindcă nu mai exista posibilitatea să găsim calcar de Albești (cariera de acolo e distrusă), s-a pornit într-o căutare teribilă, inclusiv prin cimitire, a diferite resturi de calcar, bucăți aruncate, piese din care să se poată confecționa bucățele mai mari sau mai mici, în funcție de necesități.
Multe tratamente au trebuit să fie reluate, iar în cele din urmă s-a realizat o hidrofobizare (un tratament cu un agent pelicurizant care nu mai lasă apa să pătrundă în interiorul pietrei, iar pe de altă parte, lasă piatra să respire).
Piatra nu e niciodată aurită, „Sfinții Trei Ierarhi” este un caz excepțional
Mai menționez că în decursul timpului, pe parcursul conservării și restaurării navei am găsit și aici urme de aur, nu doar ceea ce se vede pe stemă, ci și pe parament, în diferite locuri, ba mai mult de atât, brâul negru, dublu, foarte frumos, a fost intarsiat (încrustat) cu aur. Piatra nu e niciodată aurită, este un caz excepțional.
Dacă proiectul inițial și-ar fi putut permite un aviz la vremea când s-a luat asupra refacerii intarsiei aurite, eu și proiectantul general eram hotărâți să facem asta. Din păcate, la vremea aceea nu s-a putut propune așa ceva, ar fi fost extrem de costisitor și abia se trecuse dintr-o epocă destul de pusă pe economii. Nu se putea atunci propune o asemenea idee, ar fi părut un fel de tichie de mărgăritar. Acum ne-am fi putut-o permite, mai ales că erau mici cantitățile de aur necesare. Dar ideea de a merge și a abține un nou aviz care ar fi însemnat cel puțin lungirea cu un an, dacă nu cu doi a restaurării.
Eu, personal, sunt mulțumită și chiar mândră de biserica aceasta. Ea e frumoasă pentru că așa a fost făcută din capul locului. Nu e meritul nostru, al celor care ne-am ocupat de restaurarea ei, este meritul celui care a gândit-o mai întâi. Ea este unică în Balcani și este una dintre cele mai frumoase biserici pe care le-am văzut vreodată.