Începuturile Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași

Publicat
28 Ian 2013

Cu puțin timp în urmă a fost finalizată restaurarea exterioară a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”.Pentru a face cunoscută viața acesteia, acum, la încheirea unei etape importante din existența sa, ne propunem ca, pe parcursul mai multor articole, să descoperim împreună stilul inconfundabil al bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, simbolistica broderiei de piatră ce îmbracă lăcașul, încercările prin care a trecut de-a lungul veacurilor. Vom vedea și cum a ajuns Sfânta Parascheva la „Sfinții Trei Ierarhi”, dar mai ales ce s-a întâmplat în anul 1888 în Sala Gotică. Centrul de cultură care se naște aici prin aducerea tiparniței, dar și școala din incinta mănăstirii arată cum, împreună, bărbatul de Stat și omul Bisericii au clădit nemurirea Iașului. Domnitorul Vasile Lupu și Sfântul Mitropolit Varlaam au declanșat un veritabil program de înnoire culturală a Moldovei acelor timpuri. Mărturiile închinătorilor străini, informații despre restaurarea condusă de Lecomte de Noüy, dar și evenimentele de seamă din istoria creștinismului ortodox petrecute la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, despre toate acestea veți găsi mai multe detalii în rândurile ce urmează.

Iașul de odinioară, contextul politic și istoric al domniei lui Vasile Lupu

Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași se înalță în vechiul centru al orașului, pe bulevardul  „Ștefan cel Mare”. Ea făcea parte din complexul mănăstirii cu același nume și a fost contruită către mijlocul sec. al XVII-lea, când orașul nu depășea, ca limită nordică, actuala Piață a Unirii, la nord-est Mănăstirea Golia, iar la sud – malul Bahluiului. În veacurile următoare, orașul s-a întins pe colinele din jur, urcând spre Copou, Tătărași, Socola, Sărărie și chiar spre Cetățuia și Galata.

Referindu-se la contextul politic și istoric al vremii, Răzvan Theodorescu nota în lucrarea sa Piatra Trei Ierarhilor: „Acest secol al XVII-lea a fost, fără doar și poate, unul dintre cele mai frământate și mai neliniștite pentru Moldova, traversată fără contenire de oștile leșești, întovărășind domni descăunați, fii de domni și pretendenți domnești de tron, de zotniile căzăcești din Zaporojie – chemate în ajutor de voievozii de la Iași, de hoardele tătare din Crâm în căutare de robi și avuții, de armatele sultanului din Stambul, în drum spre Camenița și spre Viena, nu mai puțin, un secol străbătut ca un fir roșu de nesfârșite lupte pentru scaun, de lupte între bogații boieri din jurul domniei și de o feudalitate cu o nemăsurată ambiție”.

Vasile Lupu a obținut tronul Moldovei în aprilie 1634. Unul din planurile acestei domnii era instituirea în capitala Moldovei a unui puternic centru de apărare a Ortodoxiei amenințată și lovită de reformele eterodoxe. Cei aproape 20 de ani cât a domnit el (1634-1653) au corespuns unei perioade în care intervențiile otomane în afacerile interne ale Țărilor Române s-au atenuat, iar veniturile domnniei au crescut considerabil. Așa se explică de ce în această perioadă s-a putut crea un climat favorabil dezvoltării artei și culturii. Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit 15 biserici şi a refăcut alte 14.Devenise un protector oficial al Bisericii Ortodoxe în Balcani prin faptul că răscumpărase datorii de peste 2.500.000 de aspri ai Patriarhiei de la Constantinopol, plătind și birul mănăstirilor de la Athos.

Stilul inconfundabil al „Trei Ierarhilor”

Veacul al XVII – lea moldovenesc, atât de aristocratic, era în același timp extrem de modern, de sintetic european. Arhitectura și sculptura monumentală cunoșteau o dezvoltare deosebită, alături de pictura decorativ-monumentală, de broderie și argintărie. Elementele decorative ale monumentelor construite până la 1680 arată o tendință evidentă de căutare a frumosului.

Domnia lui Vasile Lupu a fost momentul cel mai reprezentativ al barocului, caracterizat prin gustul pentru noutate în artă, aplecarea către spectacol și ceremonie.

Dorind să înalțe o ctitorie fără seamăn, voievodul Vasile Lupu a poruncit să se construiască Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, cunoscută și sub numele de Trisfetitele. Ansamblul mănăstiresc cuprindea biserica, Sala Gotică, casele egumenești, chiliile, clopotnița și tiparnița.

Răzvan Theodorescu nota că Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” se afla într-o aproape perfectă contemporaneitate cu tot ceea ce în întreaga Europă, de la Madrid la Moscova se așeza ca fapt de cultură și îndeosebi ca fapt de artă, în cadrele vaste ale aceluiași stil care a fost barocul.

Iată ce ne spune Pisania de la intrarea principală:

„Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu, robul stăpânului Domnului Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și închinător al Treimei, Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei și cu Doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii Ioan Voievod, Maria și Rucsandra, am zidit această sfântă rugă  în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147, mai 6”.

Piatra „Trei Ierahilor” și simbolurile ei

La două treimi din înălțimea zidurilor monumentului poate fi admirat un brâu torsadă, foarte luxos, format din trei muluri de piatră, cu îndoituri la distanțe egale.

Fațadele sunt acoperite de un decor sculptural continuu și variat în compoziție. Ceea ce atrage în mod special atenția este faptul că fiecare rând are un motiv ornamental deosebit. Elementele decorative, așezate în rânduri orizontale, sunt săpate în relief și bazate în special pe împletituri, zigzaguri, pătrate și diagonale dispuse vertical. Aceste combinații de decor sculptural măresc splendoarea monumentului. Broderia în piatră care îmbracă biserica este unică și originală.

Floarea e motivul poate cel mai întâlnit în arta Evului Mediu târziu românesc și ea este pentru pietrarii de la „Trei Ierarhi” prilejul celor mai subtile variațiuni pe o singură temă, ca un semn al descoperirii mereu mai adevărate a tot ceea ce înconjoară pe om, în ordinea frumosului,

„Încremenită în piatră, cu petale de fiecare dată în alt chip rânduite, nici garoafă, nici lalea, nici crin, nici vreo podoabă a câmpului, cât de modestă, dar ușor de recunoscut, ci supusă unei stilizări și unei scheme prestabilite, ajunsă a fi mai curând un prototip, ba chiar o geometrizare a miracolului natural, «floarea» de la «Trei Ierarhi» pare săpată în lemn de un meșter țăran”, scria Răzvan Theodorescu în lucrarea amintită.

Figurile pictate pe pereții erau „aidoma cu niște ființe însuflețite”

Pentru pictarea bisericii, domnitorul Vasile Lupu a căutat să angajeze pe cei mai buni pictori din lumea ortodoxă a timpului, inclusiv din Moldova. Mai întâi, el a comandat unor pictori din Rusia icoanele catapetesmei. Toate au fost lucrate în tempera, pe pânză aplicată pe lemn. Totodată, domnitorul a intervenit pe lângă țarul Mihail Romanov ca să fie trimiși în Moldova doi pictori buni cărora să le poată încredința executarea picturii murale.

În iunie 1641 au sosit la Iași pictorii Sidor Pospeev și Iacov Gavrilov, iar mai târziu Deico Iacovlev și Pronca Nichitin. Aceștia, împreună cu câțiva pictori moldoveni, cum ar fi probabil Nicolae Zugravul, zis „cel bătrân” și Ștefan Zugravul au înveșmântat pereții bisericii în interior cu o pictură care a uimit pe cei mai culți și pretențioși cunoscători de artă. Pictarea bisericii s-a încheiat în august 1642, iar finisarea lucrărilor s-a făcut, cel mai probabil, de către pictorii moldoveni și ucenicii lor.

Aurul și culorile vii, folosite din belșug

Din cauza incendiilor și cutremurelor care în decursul veacurilor au deteriorat biserica, din pictura originală ni s-au păstrat doar fragmente (peste douăzeci de capete de sfinți și îngeri, zugrăviți în medalion cu aureole decorate cu elemente florale, în relief), expuse astăzi și în Sala Gotică. Tot aici se află și portretele domnitorului Vasile Lupu și ale membrilor familiei sale, în mărime naturală, admirabil pictate. La realizarea acestor tablouri pictorii au folosit din belșug aurul și culorile vii.

Evlia Celebi, unul din călătorii ce au vizitat acest lăcaș consemna că figurile pictate pe pereții Bisericii „Trei Ierarhi” erau „aidoma cu niște ființe însuflețite” și că „felul cum ele zâmbesc și privesc dă de gândit”.

Broderiile și mobilierul bisericii

Mănăstirea, și după desființarea ei, biserica „Sfinții Trei Ierahi”, a adăpostit o bogată colecție de obiecte de cult, manuscrise, broderii, mobilier etc., dintre care unele sunt de o certă valoare artistică. Câteva exemplare sunt expuse în colecția din Sala Gotică.

Obiectele de cult și odoarele dăruite bisericii de către Vasile Lupu au fost lucrate din argint, cu mare iscusință, constituind opere reprezentative din orfevrăria românească al veacului al XVII-lea. (Orfevrăria e meșteșugul confecționării obiectelor fine, lucrate în aur și argint).

 Arta de a broda, cu o tradiție în Moldova încă din vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432) atinge un nou apogeu prin operele de la „Trei Ierarhi”, care, în cea mai mare parte, datează din prima jumătate a sec. al XVII-lea. Ele sunt executate pe mătase sau catifea, în fir de aur și argint, cu chenare geometrice și un bogat ornament floral și vegetal compus din crini, garoafe, vrejuri și frunze de acant. Broderiile Bisericii „Trei Ierarhi” păstrează iconografia tradițională și indică apogeul la care a ajuns această artă în Moldova. Excepționale ca valoare artistică sunt cele două acoperăminte de mormânt ale doamnei Tudosca și ale fiului său Ioan care se păstrează în Sala Gotică. În biserică s-a aflat și acoperământul pregătit pentru mormântul lui Vasile Lupu, lucrat la fel, însă cu un număr mare de perle. Din cauza acestora din urmă, acoperământul a dispărut în jurul anului 1817.

Alte broderii, lucrate tot pe mătase, catifea și cu fir de aur și argint reprezintă Buna Vestire, pe Mântuitorul Iisus Hristos tânăr, în potir până la jumătatea trupului, Învierea și scena scoaterii sufletelor din iad, Sfinții Trei Ierarhi în grup și pe Sfântul Nicolae ca episcop.

Mobilierul de astăzi al bisericii, executat la începutul sec. al XX-lea

Din vechiul mobilier al bisericii „Trei Ierarhi” nu ni s-a păstrat nimic. Este foarte probabil că în cea mai mare parte a fost distrus de incendiile de pe urma cărora a avut atât de mult de suferit mănăstirea și biserica. O descriere parțială a lui se găsește în însemnările de călătorie ale lui Paul de Alep. Acesta menționează că tronul domnului era lucrat în foi de aur, iar scaunele din biserică erau lucrate din lemn de chiparos și abanos, frumos sculptate, și stranele din abside erau încrustate numai cu fildeș și abanos.

Mobilierul aflat astăzi în biserică a fost executat în perioada 1900-1904, din bronz  aurit încrustat cu fildeș. Catapeteasma pe care o vedem în zilele noastre este lucrată din marmură de Carrara, bronz aurit, smalț și mozaic.

(sursa: doxologia.ro)

 

Citește alte articole despre: istorie, Vasile Lupu, manastire, restaurare