Hram la ctitoria lui Vasile Lupu din Iași: „Având în față chipurile Sfinților Trei Ierarhi, să luăm aminte la icoana viețuirii lor”

Publicat
31 Ian 2019

Bijuteria arhitectonică a capitalei Moldovei - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” - considerată cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, şi-a serbat ieri hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a numeroşi părinţi stareţi ai unor mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor. Credincioșii prezenți la marea sărbătoare au avut și posibilitatea să se închine la racla în care se află o părticică din moaştele Sfântului Vasile cel Mare, donată de Patriarhul Macarie al Antiohiei Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, la nouă ani după ce domnitorul Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi. Anul acesta, părinții monahi au mai avut un motiv de bucurie: părintele ierodiacon Elisei, viețuitor al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, a fost hirotesit întru ieromonah de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi-a sărbătorit zilele acestea ocrotitorii, pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea hramului a debutat marți seară cu slujba Privegherii, iar ieri a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat stareţi ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, precum şi numeroşi credincioşi din întreg oraşul. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Anghelos”  al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, dirijor Cezar Cocuz.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor după citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a arătat de ce sfinții vor judeca lumea alături de Dumnezeu: „Aflăm din Dumnezeiasca Scriptură că sfinții vor judeca lumea. Sfinții vor sta lângă Dreptul Judecător, judecându-ne pe noi, căci noi, oamenii, în obrăznicia și nesimțirea noastră, vom avea neobrăzarea și în fața lui Dumnezeu să ne apărăm și să ne justificăm viața și păcatele noastre. Vor apărea însă în fața noastră sfinți ai lui Dumnezeu, care au trăit în aceeași situație ca și noi - arhierei, preoți, călugări, tați și mame - care au trăit în contexte identice sau apropiate cu cele în care trăim noi. Și în momentul în care ne vom scuza că a fost prea greu, că societatea era rea și murdară, vor veni sfinții în fața noastră care ne vor mărturisi - și noi vom cunoaște atunci adevărul - că au trăit în aceeași situații, uneori imposibile, precum trăim și noi, dar cu nădejdea la Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, au gestionat duhovnicește situațiile în care s-au găsit, nu s-au pierdut din drumul care merge către Dumnezeu, iar dacă au avut și ei clătinări în viața lor, au știut prin pocăință să revină la viața ca dreaptă, la cărarea cea dreaptă”.

În continuare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a amintit câte un cuvânt de la fiecare din cei trei sfinți ierarhi prăznuiți: „Având în față chipurile Sfinților Trei Ierarhi, să luăm aminte la icoana viețuirii lor și la cuvintele pe care ni le-au lăsat ca moștenire. Sfântul Vasile cel Mare, uitându-se la viața sa și la viața lumii, spune că în multe situații cei pe care îi considerăm prieteni ne sunt dușmani, iar cei pe care îi considerăm dușmani ne sunt prieteni. De ce aceasta? Pentru că dușmanul te ajută, prin vrăjmășia lui, să te apleci mai mult cu genunchii la pământ și să ceri ajutor de la Dumnezeu, nemaiîncrezându-te în mila oamenilor, pentru că aceștia sunt trecători și de multe ori trădători. Dușmanii te împing uneori la mai multă rugăciune, la mai multă smerenie, la mai multă încredere în Dumnezeu, pe când cei pe care poate i-ai considerat prieteni te-au lăudat, au arătat doar lucrurile bune din tine și ai început să te încrezi spuselor lor și din prieteni ei ți s-au făcut dușmani, pentru că te-au îndepărtat de Dumnezeu, de încrederea care trebuie alocată numai și numai lui Dumnezeu și oamenilor lui Dumnezeu. Simți nevoia să te mai detașezi de agitația acestei lumi? Ai cuvântul Sfântului Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, care a spus că nimic nu este mai atrăgător în această lume decât să dialoghezi în sufletul tău cu tine însuți și cu Dumnezeu. Adâncindu-te în viața proprie, în sufletul tău, simți că intri într-o relație mai adevărată cu Dumnezeu din tine și din îălțimea Cerurilor. Nu poate fi o clipă mai adâncă și mai folositoare, mai frumoasă și mai dulce decât să fii împreună cu Dumnezeul tău în sufletul tău. Iar dacă privim și luăm aminte la un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care a trecut prin nenumărate greutăți, aflăm de la el marele adevăr că răbdarea, nădejdea în Dumnezeu, sunt ca un lanț care atârnă de Cer; cu cât te prinzi mai puternic de acest lanț, te ridici și tu spre Cer și depășești toată neliniștea, necazul și strâmtorarea acestei lumi și poți pregusta încă din această lume, prin anticipație, splendoarea și slava Împărăției Cerurilor”.

Anul acesta, credincioşii prezenţi la hram şi părinţii monahi au mai avut un motiv de bucurie: părintele ierodiacon Elisei, viețuitor al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, a fost hirotonit întru ieromonah de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Zilele de sărbătoare sunt în viața noastră un dar de la Dumnezeu și o poruncă de la Dumnezeu”

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a rostit un cuvânt de mulțumire, subliniind că zilele de sărbătoare sunt dar și poruncă de la Dumnezeu: „Zilele de sărbătoare sunt în viața noastră un dar de la Dumnezeu și o poruncă de la Dumnezeu. Avem zile de sărbătoare, de tihnă și în casele noastre, când îi prăznuim pe cei dragi, de ziua lor sau la un eveniment important din viața lor și ne împărtășim de bucuria lor. Prăznuirea în Biserică are o altă dimensiune; este poruncă de la Dumnezeu de a ne opri din truda și grija trupului: «Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeul vostru, că eu sunt Dumnezeu». Așadar, avem nevoie de o tihnă a sufletului, nu în sensul de lene sau neatenție, ci în sensul de grijă ca sufletul să prindă putere”.

Conform tradiţiei, credincioşii prezenți au primit binecuvântare de la Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de la preoţii slujitori.

Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi este unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase locaşuri de cult ale spaţiului ortodox. Biserica mănăstirii a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu între anii 1637-1639 şi a fost închinată Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Valoarea de unicat mondial este dată de ornamentaţia exterioară, o broderie de piatră, care îmbracă biserica de la temelie până la cornişa ulucelor. Pe partea de nord a pronaosului se află două nişe care adăpostesc osemintele familiei domnitorului Vasile Lupu, iar în partea de sud sunt depuse osemintele domnitorilor Dimitrie Cantemir (1710-1711) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Tot în această nişă au fost depuse în 1641 moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu ziua de prăznuire 14 octombrie, iar din 1889 au fost mutate în Catedrala Mitropolitană. În ultimii ani, locaşul a fost supus unui amplu proces de restaurare şi consolidare.

Text preluat de pe Doxologia.

Citește alte articole despre: hram, sarbatoare, Sfintii Trei Ierarhi, IPS Teofan