Astfel, fie cu gând bun, fie cu gând de ispitire, cei ce îl cercetau pe sfânt se foloseau întâlnindu-l pentru că: „Vedeau atâta înţelepciune într-un om simplu, căci nu era ca un crescut la munte şi îmbătrânit acolo, având obicei sălbatic, ci era vesel, blând şi prietenos şi avea cuvântul îndulcit cu sarea cea dumnezeiască, încât nimeni nu-l pizmuia şi se bucurau toţi care veneau la el”.
Mulţi vizitatori, cunoscându-l (pe Sfântul Antonie cel Mare), îi deveneau ucenici şi fii duhovniceşti: „Convingea pe mulţi să aleagă viaţa monahicească şi aşa s-au ivit în munţi locaşuri de convieţuire singuratică şi pustia s-a umplut de monahi care au părăsit toate ale lor şi şi-au însuşit vieţuirea cerească”. Astfel, fie cu gând bun, fie cu gând de ispitire, cei ce îl cercetau pe sfânt se foloseau întâlnindu-l pentru că: „Vedeau atâta înţelepciune într-un om simplu, căci nu era ca un crescut la munte şi îmbătrânit acolo, având obicei sălbatic, ci era vesel, blând şi prietenos şi avea cuvântul îndulcit cu sarea cea dumnezeiască, încât nimeni nu-l pizmuia şi se bucurau toţi care veneau la el”.
(Arhimandrit Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iaşi, 2013)
(sursa: doxologia.ro)